joi, 2 martie 2017

Tarta sarata cu ciocolata neagra

O tarta sarata cu ciocolata neagra in care contrastele de gusturi si texturi se intrepatrund pentru a-ti oferi un deliciu pe care nu-l vei uita cu usurinta. Cu toate ca este sarata, aceasta tarta este un desert desavarsit. Pe deasupra se prepara repede, deoarece nu necesita coacere.


http://www.retetedecolectie.ro/2017/03/tarta-sarata-cu-ciocolata-neagra.html




Crema catifelata si blatul crocant creeaza o legatura unica. De asemenea dulceata si gustul sarat se completeaza. Multe antiteze ce ridica aceasta tarta la rang de arta.


Cum spuneam aceasta tarta sarata cu ciocolata neagra se prepara rapid, deoarece nu necesita coacere. Si nu uita - este nevoie de ingrediente de calitate pentru a obtine cat mai mult din acest desert minunat.

Timp pregatire: 25 min
Complexitate: scazuta
Portii: 8- 10
Ustensile necesare: forma de tarta, robot de bucatarie, craticioara incapatoare

Ingrediente pentru Tarta sarata cu ciocolata neagra:
pentru blat
  • 300 g biscuiti cu cacao si crema
  • 50 g ciocolata neagra
  • 50 unt
  • 1/2 lingurita de sare

pentru crema
  • 100 g ciocolata neagra
  • 25 g amidon
  • 500 ml lapte 
  • 50 g cacao
  • 2 linguri cafea instant
  • 75 g zahar
  • esenta de vanilie
  • 3/4 lingurita de sare
  • (optional) 2 linguri ulei de masline

Tarta sarata cu ciocolata neagra - preparare:
  1. Pentru blat mai intai trebuie sa topesti, la bain-marie sau in cuptorul cu microunde, ciocolata neagra si untul.
  2. Pune biscuitii cu crema, untul si ciocolata topite si sarea in robotul de bucatarie si amesteca pana cand biscuitii sunt faramitati complet si celalalte ingrediente sunt distribuite uniform.
  3. Rastoarna bisuitii in forma de tarta si intinde-o pe toata suprafata, inclusiv pe margini, astfel atunci cand o sa se intareasca sa tina crema de ciocolata.
  4. Pune forma de tarta la frigider pana cand este gata crema.
  5. Pentru crema pune toate ingredientele intr-o craticioara incapatoare si pune-le pe foc mic-mediu, amestecand in continuu.
  6. Tine crema pe foc pana cand incepe sa se ingroase. Nu uita sa amesteci.
  7. Ia craticioara cu crema de pe foc si pune-o la racit. Mai amesteca din cand in cand sa nu se formeze crusta. 
  8. Cand crema este racita toarn-o in forma de tarta si las-o in continuare la frigider.

Observatii, sfaturi: 
  • In crema poti adauga 2 linguri de ulei de masline. Acestea ii vor oferi o textura mai catifelata.
  • Poti orna tarta cu ciocolata rasa, alba sau neagra, sau poti presara putina pudra de cacao.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu