marți, 16 decembrie 2014

Sos cremos de conopida

O reteta super simpla de sos "bun la toate". Ingrediente putine, timp scurt de preparare, o gramada de intrebuintari, cine si-ar putea dori mai mult de la un sos?

sos cremos conopida

Prima oara cand am facut sosul asta ma intorsesem in graba de la servici si am vrut sa gatesc ceva rapid. In 25 de minute a fost totul gata - paste cu sos cremos de conopida. A fost un deliciu cina din seara aceea.

conopida

Imi place la nebunie acest sos. Parca inca nu imi vine sa cred poate sa iasa atat de cremos un sos care nu contine maioneza. Alt lucru care imi place foarte mult la acest sos, poate mai mult decat cremozitatea lui, este ca poate sa fie folosit intr-o gramada de moduri: simplu cu paste, cu tortillas, cu paste la cuptor, peste cartofi copti, ca dressing la salata.

paste sos cremos conopida

Timp pregatire ingrediente: 5 min
Timp fierbere: 12 min
Timp preparare: 5 min
Complexitate: scazuta
Ustensile necesare: blender

Ingrediente pentru Sos cremos de conopida:
  • 900 g conopida proaspata (cat mai putin cotor)
  • 8 - 10 catei de usturoi
  • 200 ml lapte integral (plus/minus, in functie de consistenta dorita)
  • 15 ml ulei de masline extravirgin
  • (optional) o lingurita de mustar
  • (optional) 25 g parmezan ras
  • sare, piper

Sos cremos de conopida - preparare:
  1. Spalati conopida si puneti-o la fiert la aburi pentru aproximativ 12 min impreuna cu 8 -10 catei de usturoi curatati.
  2. Dupa ce fierb puneti conopida si usturoiul intr-un blender, adaugati o lingura de ulei de masline extravirgin, sare si piper dupa gust.
  3. Optional puteti adauga o lingura de mustar si o lingura se parmezan ras.
  4. Porniti blenderul si adaugati lapte cald treptat pana cand sosul se omogenizeaza si ajunge la consistenta pe care o doriti.

Observatii, sfaturi:
  • Daca nu aveti oala speciala de fiert la aburi puteti fierbe conopida intr-o sita de metal pusa intr-o oala normala cu capac.
  • Daca doriti, in loc sa fierbeti usturoiul la aburi impreuna cu conopida il puteti cali in ulei pentru o aroma mai intensa.

Un comentariu:

  1. Eu am vazut la Jamie Oliver , ca fierbe conopida in lapte cu o ceapa tocata , apoi le da in blender si adauga parmezan sau alta branza , ca sa devina cremos .

    RăspundețiȘtergere